Un altfel de handmade. Calendar 2014

   Si pentru ca a face handmade inseamna mai mult decat clasicele invitatii de nunta sau botez, vreau sa va prezint un nou proiect pe care l-am gandit la sfarsitul anului trecut si pe care am reusit sa il si pun in practica zilele trecute. Aceste calendare handmade sunt cadoul perfect pentru angajati, colaboratori si oficialitati si sunt rezultatul unei combinatii inedite de materiale si forme aparent banale.
   Astazi de multe ori auzi afirmatia "Vreau altceva..." Si de ce sa nu iesi din tiparele impuse de cartile de teorie? De multe ori aflam pe propria piele ca teoria nu este aceeasi cu practica... Asa ca organizarea unui eveniment corporate poate fi regandita utilizand si produse handmade. De cele mai multe ori aceste evenimente sunt create pentru a aduce sau a spori capitalul de imagine al unei firme. Si de ce sa te zgarcesti si sa te rezumi in a "cadona" invitatii cu promotionalele clasice, cand ii poti incanta cu un produs handmade de calitate gandit special pentru ei! Astfel, de exemplu, de fiecare data cand va fi nevoie de o data din calendar, fiecare isi va aduce aminte cu placere de cadoul deosebit primit la ACEL eveniment corporate.
   Cum as caracteriza eu un produs handmade in 3 cuvinte? UNIC, POVESTE, PASIUNE. Da! Totul este rodul pasiunii iar a face ceva unic se rezuma la a trai si reciti povestea acelui "tot".
  Asa ca in urmatoarele postari vreau sa va prezint cateva variante de produse handmade reinventate care pornesc de la clasicele promotionale oferite cu ocazia acestui tip de evenimente. Abia astept sa vi le prezint si sper sa va incante la fel de mult pe cat m-a incantat pe mine ideea crearii lor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu